Delegaţie Chişinău

27 martie 2012to29 martie 2012

Prietenie, solidaritate, dar mai ales spiritualitatea comună sunt cuvintele ce caracterizează cel mai bine relaţia dintre Alba Iulia şi Chişinau. Aceste valori se vor concretiza pe 27 martie a.c., într-o noua iniţiativa comună, la scurt timp după semnarea la Alba Iulia a unui protocol de colaborare îndelung aşteptat: lansarea unui volum de poezii semnat de scriitoarea Maria Hîncu “Coroana din cenuşă”. Evenimentul va fi marcat şi de participarea reprezentanţilor administraţiei publice locale şi judeţene, Mircea Hava şi Ion Dumitrel, la invitataţia primarului general al municipiului Chişinău, domnul Dorin Chirtoacă.

Având în vedere bunele relaţii de prietenie dintre Alba Iulia şi Chisinau, bazate pe pe principii solide şi obiective de dezvoltare comune, printre care, cel mai important se referă la sprijinirea proiectelor culturale, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat recent tipărirea unui numar de 800 de exemplare din cartea „Coroana din cenuşă” – poeme de patrie şi dor, aşternute pe hârtie de Maria Hancu. Autoarea deţine o carte de vizită academică impresionantă, în prezent fiind Doctorand în Litere, la Universitatea Provence Aix-Marseille I din Aix-en-Provence, Franţa şi membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova..

Odată cu lansarea volumului la Biblioteca Alba Iulia din Chişinău, tot pe 27 martie, se va marca un alt simbol al unităţii dintre cele doua popoare: sărbătorirea Zilei Unirii Basarabiei cu România. „ Dorim să arătăm tuturor că Cealaltă capitală, capitala de suflet a tuturor românilor Alba Iulia este alături de capitala Moldovei şi de tot ce reprezintă aceasta în plan cultural, spiritual şi administrativ. Cu îngăduința specialiştilor, pot spune că această carte vorbeşte de la primul până la ultimul vers despre  câteva dintre realitățile istorice ce dovedesc  originea comună a României şi Moldovei. Vom sprijini întotdeauna astfel de proiecte culturale, probe de necontestat ale istoriei noastre unice”- Mircea Hava.

Consiliul Judeţean Alba doreşte să includă în programul Târgului de Carte “Alba transilvana”- eveniment cultural emblematic al judeţului Alba, o lansare oficiala a volumului “Coroana din cenusa” la Alba Iulia.

În cursul întâlnirii de la Chişinău se vor aborda concret mai multe teme de cooperare, printre care problema fondurilor europene de preaderare, administraţie publică locală şi proiecte culturale comune.